În Chevereșu Mare a fost inagurată o grădiniţă dotată după standardele impuse de legislaţia europeană.

„Sunt mulţi tineri care se stabilesc în comună şi au nevoie de condiţii decente pentru ei şi familiile lor.

Şi numărul de copii este în creştere, aşa că această grădiniţă se impunea de la sine. Administraţia trebuia să sară în sprijinul solicitărilor venite din partea comunităţii şi ne bucurăm că am putut da în folosinţă acest obiectiv.

Sperăm să reuşim să facem şi o grădiniţă cu program prelungit, dar pentru asta am avea nevoie de o suplimentare a numărului cadrelor didactice”, a declarat primarul comunei Chevereșu Mare, Marcel Muia.

Costurile pentru grădiniţa de la Chevereşu Mare s-au ridicat la peste 600.000 de lei, incluzând şi mabilierul din dotare.

Imobilul, finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), dispune de două săli de clasă, grupuri sanitare, sală de mese şi cabinet medical.