Discuţiile purtate la primăria comunei Chevereşu Mare au vizat colaborarea directă cu Asociaţia „Românii Independenţi din Serbia” şi importanţa proiectelor culturale în societatea modernă.

 

Sâmbătă, 20 ianuarie a.c., la Chevereşu Mare a avut loc o întâlnire a delegaţiei Asociaţiei obşteşti Românii Independenţi din Serbia (RIS), condusă de preşedintele dr. Dorinel Stan, Călin Iorga, secretar şi Marinela Crăciun Miler, interprinzător particular din Vârşeţ, cu conducerea  primăriei comunei Chevereşu Mare (România), Marcel Muia, primar şi Cristina Aburaş, expert pe proiecte IPA, Programul România-Serbia 2014-2020. Cu acest prilej, reprezentanţii RIS-ului au înmânat conducerii primăriei Chevereșu Mare cele mai recente  cărţi apărute la Editura „Românii Independenţi din Serbia”, o colecţie a publicaţiei central „Glasul Cerbiciei – Vocea Românilor din Serbia”, iar primarul Marcel Muia oaspeţilor din Serbia a înmânat „Monografia Comunei Chevereşu Mare”.

 

Persoanele care au încheiat contracte cu RETIM sunt aşteptate la secretariatul Primăriei pentru ridicarea acestora. 

De asemenea, printr-un acord realizat între Primăriei şi reprezentanţii RETIM s-a decis ca localnicii care nu au încheiat contracte să poată face acest lucru, tot la secretariatul Primăriei Chevereşu Mare. Venim astfel în sprijinul locuitorilor care nu mai trebuie să se deplaseze la Timişoara pentru încheierea contractelor. 

Va reamintim ca in cazul in care nu aveți încheiat contractul cu societatea de salubritate in impozit veți avea introdusă o taxă dublă față de preţul practicat de RETIM. 

Născut în comuna Chevereșu Mare – „sunt bănățean”, cum se recomandă, cu mândrie – profesorul Horia Vermeșan a absolvit Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității de Medicină Timișoara în anul 1970.

Doctor în medicină din anul 1985, avându-l ca și conducător științific de doctorat pe academicianul prof. dr. Pius Brânzeu, profesorul Vermeșan a ocupat, de-a lungul anilor, mai multe funcții, dintre care amintim cea de șef de secție, șef al Disciplinei Ortopedie-traumatologie I din cadrul UMF „Victor Babeș”, director, al Direcției Sanitare a Județului Timiș (1992), al Autorității de Sănătate Publică (2005-2015), șef al Clinicii de ortopedie-traumatologie I din cadrul Spitalului de Urgență Județean Timișoara. Este membru în 20 de societăți profesionale, printre care și Academia de Științe Medicale.

 

Noul operator Retim va ridica gunoiul din gospodării, după graficul alăturat. Până la dotarea gospodăriilor cu noile tomberoane și saci de colectare selectivă, deșeurile se vor ridica neselectat.

 

De asemenea, localnicii se pot prezenta la primărie pentru ridicarea recipientelor pentru compost. Acestea vor fi necesare pentru formarea de îngrășământ în gospodării.

 

În momentul în care vă prezentați la primărie pentru diferite probleme, vă rugăm să aveți la dumneavoastră contractul semnat cu Retim.

 

Prezentare acestuia este necesară deoarece persoanele care nu au încheiat contract vor plăti, în impozit, o taxă de gunoi în cuantum dublu față de cel practicat de RETIM.

 

 

Oferte de nerefuzat pentru timișenii care vor să muncească

Tot mai mulți reprezentanți ai firmelor bat drumurile rurale din județ în căutarea forței de muncă. Dacă în unele localități nu mai au ce ”peria”, în altele sunt persoane care nu vor să muncească.

”Noi avem 31 de dosare pe Legea 416. Când vin angajatorii în comună îi convocăm pe toți. Care nu vine se trezește cu dosarul suspendat o lună”, spune Marcel Muia, primarul comunei Chevereșu Mare. Sunt însă persoane care nu vor să muncească, preferă să trăiască pe baza ajutorului social.

”Am avut angajatori care au venit și s-au rugat de oameni să meargă la muncă. Ba chiar s-au oferit să schimbe și programul de lucru, dacă nu voiau să înceapă de la 6, să spunem, pentru că era prea dimineață. Puteau începe de la ora 9. Important era să meargă la lucru”, spune primarul.